iBEC (Iași BEST Engineering Competition) este o competiție la nivel local care se adresează studenților, oferindu-le acestora oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile tehnice și non-tehnice într-un mediu competitiv.
Echipele pot fi formate din 2 sau 3 studenți de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, dar nu numai.
Participanții vor avea câteva ore la dispoziție pentru a lucra la una dintre probe, iar mai apoi vor prezenta rezultatul obținut în fața juriului format din profesori și alți experți în domeniu. Cele mai bune proiecte vor fi premiate de către partenerii noștri.